Ce drog ciudat !

Încă de la inceput vreau să-mi cer scuze că citez din mai multe surse, dar este exact ceea ce simt.

Aşadar, mă trezesc. Îmi aprind o ţigară. Citesc câteva site-uri şi devin nervos. Mai fumez incă una. Ascult cântecele peluzelor, urmăresc declaraţiile unor legende vii cu coloană vertebrală şi brusc mă liniştesc. Totul e limpede. Şi realizez încă o dată că nu e decât un singur drum de urmat, cel drept, moral şi spiritual. În fine, să începem !
Gândeşte-te la cel mai puternic orgasm pe care l-ai avut vreodată. Amplifică-l de 1000 ori şi tot nu eşti aproape de senzaţia pe care ţi-o oferă STEAUA.
Asta înseamnă Steaua, un club curat construit prin muncă, sacrificii, onoare, iubire, strălucire, suferinţă, glorie.
Însă, de câţiva ani, majoritatea suporterilor suntem într-un puternic pseudo-sevraj. Pseudo deoarece acest incult creditor al echipei, după terminarea războiului nu va fi decât o tristă şi scurtă amintire. Ne-a fost furată doza. Doza de mândrie, bucurie, demnitate şi respect.
Suntem măcinaţi încet, dar sigur, de cancerul aflat in loja de unde odată se simţea mirosul inteligenţei şi profesionalismului emanate de Sfinx. În loja unde acum zace în mod parvenit un grobian cu iz de ovină penală ce se afundă în propria-i cocină mentală.
Acest nenorocit cioban albanez reuşeşte în continuare, după nenumărate dovezi de grandomanie şi prostie crasă, să-i hipnotizeze pe cei mai săraci intelectual care-l aclamă ca pe un conducător cerebral cu o viziune amplă asupra fenomenului.
O echipă ce impunea spaimă şi resemnare în rândul adversarilor oriunde juca, chiar şi in Europa, este astăzi aproape de a avea căderea spectaculoasă a unui imperiu sub conducerea acestor mizerii din clanul Becali. Steaua nu se conduce, se slujeşte şi de aceea NU VA MURI NICIODATĂ, chiar dacă acum se scaldă în ape mai tulburi şi mai agitate ca ale unui ocean afectat de ciocnirea a două plăci tectonice. Pasiunea şi iubirea pentru culori din noi vor învinge, mai devreme sau mai târziu. Asta depinde doar de noi.

Ar mai fi multe de spus ...
Într-o ţară cu o democraţie haotică specifică junglei şi sedată de manelism, privesc către Steaua al cărei cancer becalian a ajuns la metastază; noi ce 1% suntem temelia. Ca şi în '89, către o nouă revoluţie. Nu mai pot da înapoi, nu mai pot face niciun compromis, sincer n-aş mai putea să mă privesc în oglindă. Dacă renunţ, aş fi un laş.
Dacă simţiţi ca şi mine că ura a atins apogeul, cereţi război. Fie că alegeţi protestul paşnic sau violent, limbajul civilizat sau obscen, bannere sau scandări injurioase, nu încetaţi manifestul ! Eu aleg calea dură, deoarece cu porcii trebuie să fi porc - e o chestiune de şorici.

Deja am ajuns la a 10-a ţigară ...

Mă îndrept spre uşă, îmi fac semnul crucii şi spun în gând "Piei, Satană !". Am plecat pe drumul către o nouă doză. Poate fi chiar o supradoză, niciodată letală însă, deoarece iubirea pentru Steaua este mereu în creştere. Momentan am luat o supradoză de venin, şi dacă aş avea puterea necesară i-aş scuipa imediat direct în ochi pe cei din conducere, exact ca o cobră.

Trântesc uşa. Am păşit pe front.



Semnat, un stelist idealist