miercuri, 1 septembrie 2010

S-a desfiintat Steaua II

Steaua II s-a desfiinţat! Toţi jucătorii semnează cu Urziceni"




În această dimineaţă Steaua a decis să renunţe la echipa secundă a clubului! Echipa a fost desfiinţată, urmînd ca toată echipa să se mute la Urziceni, unde vor face parte din noua echipă a Unirii. Primul antrenament al foştilor jucători ai Stelei va avea loc în această seară începînd la ora 18:00. Singurii jucători care nu vor semna cu Urziceni sînt Robinson Zapata şi Eugen Baciu, care vor intra sub comanda lui Ilie Dumitrescu.



În schimb Andrei Ionescu şi Mihai Onicaş vor părăsi Steaua şi se vor duce la Urziceni. Echipa va fi condusă de Gabriel Caramarin.



"Da, este adevărat am renunţat la locul pe care-l aveam în liga secundă, am desfinţat echipa. Toţi jucătorii vor merge la Unirea Urziceni din această seară unde vor face şi primul antrenament cu noua lor echipă. Rămîn la Steaua, Robinson Zapata şi Eugen Baciu care vor lucra cu Ilie Dumitrescu, iar la Urziceni vor mai pleca Andrei Ionescu şi Mihai Onicaş", a spus finanţatorul Stelei, Gigi Becali pentru gsp.ro.



Primul meci al Unirii Urziceni este chiar cu Steaua, etapa viitoare la Urziceni.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu