luni, 27 septembrie 2010

Fenomenul

“Ultras”. Scurt istoricLexical vorbind, termenul “Ultra” vine din latină însemnând, “dincolo de”, “peste măsură”, “peste toate”. În ceea ce priveşte perspectiva sociologică a termenului, acesta definete modul de manifestare (practicile) şi setul de valori a “suporterilor militanţi”° ai echipelor de fotbal, exprimând “nu doar un element de apartenenţa, ci şi un mod de a fi”al acestor. Reprezentând o subcultură, micarea “Ultras” din România este, în mare parte, de împrumut — Italia find modelul de imitaţie. Lansat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, conceptul de “Ultras” apare în Italia şi ia amploare odată cu declaraţia lui Helenio Herrera, antrenorul lui Inter Milano, care, inconştient, reuşete să impulsioneze, probabil, cel mai important fenomen de susţinere a echipelor de fotbal, plângându-se preşedintelui: “Nu îneleg de ce Inter-ul n-are suporteri atunci când joaca în deplasare?” Acesta reprezintă, probabil, momentul decisiv în ceea ce priveşte naşterea fenomenului “Ultras”, astăzi fiecare echipă având suporteri în deplasare, o formă de manifestare a patriotismului local şi implicit a rivalitaţilor dintre suporteri. Odată cu sfâritul anilor ‘60, aceste grupuri de suporteri decid sa se desprindă de susţinătorii clasici şi, din motive identitare, ocupă sectoarele stadioanelor din spatele porţior (peluze). Este momentul în care spectacolul se mută in tribune. “Ultraşii” se identifică cu “bannerul” sau cu steagul de gard, element de delimitare teritorială şi simbolică în tribună, dar şi cu modul fervent de susţinere a echipei, completat de un comportament exacerbat de intimidare a grupurilor adverse. Printre componentele de identificare a stilului “Ultras” se regăsesc spectacolele pirotehnice, coregraflile de peluză, cântecele, mesajele — toate însoţite de o puternică simbolistică şi încărcătură belicoasă, un prim element de recunoaştere a violenţei simbolice în cadrul galeriilor. Pentru a putea înţelege amploarea fenomenului, astăzi, doar în Italia există peste 200 000 de membri de brigazi ,,Ultras” şi un milion de suporteri reuniţi în fan-cluburi’. by doar ady cristi nu stiu unde e nu mai da niki un semn bah ai grija de tn sunama in leg cu urmatorul articol

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu